Bilantul evenimentului  •  Evenimente  •  Gala

Beaujolais Nouveaux au sosit în Moldova

Seară frumoasă și atmosferă caldă pentru a sărbători sosirea Beaujolais Nouveaux 2023 în Republica Moldova.

Este deja o frumoasă tradiție, Camera de Comerț și Industrie Franța Moldova și Ambasada Frantei, cu sprijinul mai multor companii membre ale Camerei, au invitat numeroși oaspeți, în a 3a zi de joi a lunii noiembrie, la restaurantul Jolly Alon.

Ocazia de a întâmpina Beaujolais Nouveaux 2023 și de a sărbători, în jurul unui pahar de vin și a unui bufet ca la țară, prietenia franco-moldovenească, „ca sa nu spunem cultura franco-moldovenească, pentru că avem în comun, inspirându-ne din titlul unui foarte frumoase cărți de Angela BRASOVEANU dedicate Moldovei, oameni, locuri, bucătăria și vinul, într-un cuvânt, terroir-uri și identități puternice care marchează spiritele”, așa cum a mentionat în deschiderea serii președintele Camerei, Emmanuel SKOULIOS.

Seara s-a desfășurat în prezența a numeroși reprezentanți ai lumii economice și ai instituțiilor internaționale, precum și a Ministrului Culturii din Republica Moldova, Sergiu PRODAN care nu a omis, fiind revenit recent din Orașul Vinului din Bordeaux, să-și spună și mândria de a vedea vinurile moldovenești acum recunoscute în locul considerat drept un adevărat templu al viticulturii la scară mondială.

Ambasadorul Franței, Graham PAUL,  a ținut să profite de eveniment pentru a promova capacitatea de inovare și know-how-ul francez, îndrăzneala și dragostea de acțiune a antreprenorilor noștri prin prezentarea noii campanii de atractivitate lansată de Guvernul francez: Make It Iconic.Choose France / Marquez Les Esprits.Choisir la France

Linkuri utile

Camera relansează tradiția Beaujolais Nouveau Beaujolais Nouveau: simbolul prieteniei franco-moldave Beaujolais Nouveau 2017 a sosit !

MAI MULTE ACTUALITĂȚI

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperiți spațiul rezervat membrilor !