Bilantul evenimentului  •  CAMERA

Președintele Republicii Moldova — invitat de onoare al CCIFM

Joi 8 noiembrie, CCI FRANCE MOLDAVIE a avut onoarea și privilegiul, să primească în calitate de oaspete pe Președintele Republicii Moldova, Dl. Igor DODON.

Discuțiile cu comunitatea de afaceri franco-moldavă, au avut loc în ajunul deplasării sale la Paris, unde a fost invitat de către Președintele Republicii Franceze, Dl Emmanuel MACRON, pentru a celebra Centenarul Armistițiului din 1918.

 

Întâlnirea a avut loc în prezența Excelenței Sale, Dl. Pascal LE DEUNFF, Ambasadorul Franței în Republica Moldova și în prezența unor lideri ai întreprinderilor franceze și moldovenești, membri sau non-membri ai Camerei.

 

În introducerea sa de bun venit, Președintele Camerei, Dl Emmanuel SKOULIOS, a ținut să amintească că  CCI FRANCE MOLDAVIE, celebrând cea de-a 10-a aniversare a sa, a avut deja onoarea de primi în calitate de oaspete pe Președintele Igor DODON, atunci când D-lui ocupa funcția de Viceprim-ministru, Ministru al Economiei. Acesta a fost " primul invitat în cadrul micului-dejun organizat de Cameră, a doua zi după înființarea sa, și tot în aceeași perioadă, D-lui a susținut procesul de instituționalizare al prezenței economice franceze în Republica Moldova".

 

Comunicând și în franceză, în cadrul acestui dialog cu liderii întreprinderilor prezenți la întrunire, Președintele Republicii Moldova, Dl. Igor DODON, și-a exprimat atitudinea sa față de situația economică actuală a țării, perspectivele sale de dezvoltare și prioritățile pe care le are.

 

De asemenea, Președintele a vorbit și despre relațiile pe care țara ar trebui să le mențină cu partenerii săi internaționali și cu alte țări, menționând că și-ar dori să echilibreze relațiile dintre Uniunea Europeană, cu care există deja un Acord de Asociere -, fiind o relație care nu este necesară de a fi pusă sub semnul întrebării, Dl Președinte a subliniat și necesitatea de a fi renegociate unele aspecte ale Acordului pentru apăra mai bine structura economică a Republicii Moldova și pentru a-i permite să se adapteze noului context concurențial european - și Uniunea Euroasiatică, în cadrul căreia D-lui dorește ca Republica Moldova să poată avea un statut de observator.

 

Răspunzând foarte liber la întrebările adresate de către liderii întreprinderilor, acesta a vorbit și despre lupta împotriva corupției ce trebuie să fie ameliorată prin eforturi importante, realizate în domeniul Justiției.

 

Cu privire la o altă problemă importantă, cea a imigrației, Dl Președinte a subliniat că întrebarea referitoare la nivelurile de remunerare în Republica Moldova, nu este singura întrebare, pe care ar trebui să ne-o punem. Dacă populația părăsește țara, aceasta se datorează faptului că locuitorii au o percepție complet negativă despre țară, Justiție și serviciile oferite populației. Pentru a echilibra numărul plecărilor în străinătate, D-lui a menționat că este dispus să se gândească asupra faptului de a găzdui noi populații în țară, pentru că eforturile actuale întreprinse în direcția diasporei cu scopul de a o îndemna să se întoarcă, sunt insuficiente în ochii săi și nu asigură compensarea necesităților resurselor umane.

MAI MULTE ACTUALITĂȚI

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperiți spațiul rezervat membrilor !