Business info

Energii regenerabile: Camera sprijină potențialii investitori francezi

izita celui mai mare „Parc Fotovoltaic” din Moldova împreuna cu Președintele Raionului Criuleni, domnul Pavel SPINU.

Camera a însoțit recent o delegație reprezentând o companie franceză, lider în sectorul fotovoltaic, susceptibilă de a fi interesată de piața moldovenească.

Scopul acestei vizite a fost acela de a înțelege mai bine multiplele probleme legate de dezvoltarea proiectelor în domeniul energiilor regenerabile din țară – în special în domeniul legal și de reglementare, precum și de a măsura asteptarile la nivel local.

Delegația a fost primită de Președintele Raionului Criuleni, Pavel SPINU, pentru o vizită la cel mai mare parc fotovoltaic aflat în funcțiune în prezent în țară. De asemenea, președintele Raionului a profitat de această întâlnire pentru a discuta potențialul de primire a investițiilor franceze în localitatile din raion.

Această vizită a fost urmată deasemenea de mai multe întâlniri cu reprezentanții autorităților și administrațiilor competente din Republica Moldova în domeniul energiilor regenerabile, și în special cu Andrei SPINU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltarii regionale al Republicii Moldova și echipa sa, care au oferit precizari privitor la legislația și cadrul de reglementare în care investițiile viitoare sunt asteptate pentru a satisface nevoile țării.

Fotografii: Consiliul raional Criuleni

MAI MULTE ACTUALITĂȚI

Share this page Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin
Close

Descoperiți spațiul rezervat membrilor !